Loialitatea
15.01.2010 Tipareste Trimite prin email
Fenomenele globalizarii se accentueaza in Europa intreaga, nu numai in partea numita Uniunea Europeana. Iar noi avem capacitatea de a ne adapta momentului, integrandu-ne inteligent si suplu. De asemenea, putem gasi feluri convenabile de a armoniza caracteristicile nationale cu strategiile continentale de securitate si aparare, de politica externa si cele economice, etc. Pentru aceasta este nevoie insa de valori precum competenta, etica, loialitatea si generozitatea.
In societatea romaneasca exista institutii traditionale precum Casa Regala, Academia Romana sau Biserica, pe care nu stim sa le cultivam in interesul viitorului si al stabilitatii, nici in interesul libertatilor si democratiei. Aceste trei entitati publice respectate si neutre nu au fost fondate ca sa tina timpul pe loc ci, dimpotriva, pentru a duce tara mai departe. Ele inspira la traditie, continuitate, Memorie si pastrare a ceea ce s-a dovedit bun in ultimele sute de ani. Ele sunt, prin structura si menire, o oglindire a romanilor. Ele genereaza statornicie, se bazeaza pe continuitate si incurajeaza formarea elitelor.
Contributia lor la devenirea romaneasca in noul secol european, mai democratic si mai liber ca niciodata in istorie, are motive sa fie incurajata de oamenii influenti ai Romaniei de astazi.
Iar instrumentul democratiei poate sa se extinda si sa se aprofundeze, cu rezultate binefacatoare, fara sa riste efecte nedorite. Institutiile perene nu lucreaza in suprapunere cu instrumentul democratic, ci in complementaritate cu el. Democratia poate fi perfect asociata acestora. Imaginea de stabilitate vine de la institutia respectata, nu de la persoana trecatoare.
In zilele noastre, din cauza excesivei politizari a vietii romanesti si europene, prin efectele nefaste ale legaturii politicului cu natiunea prin intermediul televizorului, rolul modelelor a fost aproape exclusiv atribuit clasei politice. Aceasta poate avea, la nivel european, efecte devastatoare la tanara generatie; pe termen lung, efectele ingustarii si caricaturizarii notiunii de leadership pot afecta fibra natiunilor care locuiesc pe acest continent bogat in culturi si aspiratii.
Prezenta Casei Regale pe harta societatii romanesti de astazi are o influenta benefica, in perspectiva continentala si globala. Casa Regala are avantajul de a nu fragmenta mersul politic; dimpotriva, prezenta ei dinamica amortizeaza efectele secundare ale schimbarilor politice de la fiecare patru ani.
Familia Regala de la noi nu inmagazineaza putere politica. Regele Mihai are insa autoritate, fiind in mod biologic un pastrator al statalitatii si al identitatii nationale si fiind, in mod natural, un model pentru intreaga natiune, asa cum nici un politician nu va putea fi vreodata. Regele Mihai a dovedit, in acesti ultimi 60 de ani, ca este loial fara efort si nu din interes personal. Ca si stramosul lui, Regele Carol I, el este dovada ca rabdarea poate fi singurul antidot la destramarea romaneasca.
Chiar si atunci cand a fost mecanic auto la Versoix sau fermier in Anglia, Regele Mihai a continuat sa incarneze statalitatea romaneasca. Acest lucru s-a intamplat intre anii 1948 si 1989, dar si dupa aceea. Nimic nu l-a impiedicat, din anul 1990 incoace, sa stea alaturi de cei legitimati democratic prin alegeri, fiindca legitimitatea lui era de alta natura. Fara sa faca nimic special, el a continuat sa "incarneze" ceva ce devenea tot mai incert, in fata viitorului: identitatea si statalitatea.
Totodata, Casa Regala, deposedata de putere politica si economica, a operat cu valori care nu au legatura directa cu democratia sau libertatea. Ele sunt: puterea exemplului personal, generozitatea, loialitatea, rolul modelului, spiritul de raspundere. Aceasta a dat, in ani, Casei Regale un relief care a facut-o diferita de celelalte modele.
Casa Regala are o legatura naturala cu diplomatia si cu institutia Apararii, precum si cu societatea civila. Legatura aceasta nu ar trebui alterata niciodata de calea politica. Casa Regala se bucura democratic de existenta partidelor de la putere, in alternanta lor, si nu se simte stinghera sa incurajeze o initiativa a puterii, daca ea slujeste interesului national.
Dilema principala a presedintelui roman de dupa 1989, ca repezentant suprem al Statului, este cum sa pastreze increderea populatiei, performand politic si ramanand popular dar, in acelasi timp, cum sa respecte constant valorile statalitatii si sa aiba aura unui simbol al identitatii nationale. Faptul ca presedintele este supus criticilor si interpretarilor politice poate fi un avantaj pentru democratie, dar este o vulnerabilitate pentru Stat, fiindca el actioneaza constitutional ca arbitru, protector, reprezentant si pastrator al valorilor.
Regele Mihai, in chinuita sa viata, ca om si sef de Stat, in fiecare epoca istorica si circumstanta politica, chiar atunci cand a fost absent din tara, a fost parte din ritualul generator de mandrie pentru natiune, din "concertul interior" care a dat repere Romaniei. Un exemplu concludent este interviul de acum 2 ani al Regelui din "The New York Times". Politicienii lumii se zbat serios pentru a obtine un interviu in acest ziar, una dintre cele mai puternice si mai influente publicatii ale lumii. Lui, solicitarea i-a venit natural si nici macar nu s-a aratat coplesit de ea.
Insemne ale statalitatii si identitatii noastre precum drapelul, stema, imnul, moneda si chiar intalnirile oficiale au un caracter mai solemn, sunt mai mandre atunci cand Regele este de fata, iar acest lucru nu este dat de faptul ca este in varsta si impozant.
Daca tara nu ar fi in curs de integrare si daca nu am avea vecini mari si puternici sau mici si adaptabili, poate ca ar conta mai putin. Dar in situatia data, in conditiile unei clase politice aspru criticata de societate, prezenta Casei Regale are importanta pentru Romania. Clasa politica are nevoie sa deprinda adevarul ca democratia este un instrument in mana ei, nu un sistem la cheremul ei. De aceea, ea are nevoie de institutii care sa-i ofere modele complementare de leadership.
Apoi, societatea romaneasca nu este formata numai din politicieni. La binele natiunii pe termen lung ar trebui sa aiba un cuvant de spus si liderii altor parti ale societatii care, in mod natural, sunt mai preocupate de viitor decat politicienii: societatea civila, Biserica, diplomatia, oamenii de afaceri, armata, intelectualii, tinerii.
Romanul este suspicios la nou si la promisiuni. El vrea institutii si valori care sa-i dea, in drumul global catre prosperitate, confort identitar si statornicie. Instrumentul democratiei este una, valorile din mintea si sufletul lui sunt alta.
Patriotismul si loialitatea nu sunt aspiratii prafuite cu tenta romantica sau nationalista. Loialitatea este un instrument de masura a securitatii nationale si de ea a depins supravietuirea, ca natiune, in multe momente de rascruce. Suntem in anul 2010. Au trecut 20 de ani de cand am dat jos dictatura comunista. Putem, in sfarsit, sa asumam finalizarea modernizarii Romaniei, inceputa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Avem, la varf, oameni influenti destul de loiali pentru a o face?
