Esse est percipi
2003 - primul eseu descrie in detaliu institutia Reprezentantului Special, principiile si instrumentele care o particularizeaza, rolul Familiei Regale Romane in istorie si noul ei suflu la inceput de veac XXI
A fi inseamna a fi recunoscut
La trecerea dintre secolele XX si XXI, lumea a intrat intr-o etapa istorica de schimbari si fluctuatii fara precedent. Circulatia instantanee a informatiei, fluidizarea frontierelor, reevaluarea termenilor de ,,spatiu'' si ,,timp'' ne aduc la inceputul mileniului al III-lea intr-un proces evolutiv atat de accelerat, incat posibilitatea de a-l controla se reduce simtitor. Transformarile sistemului international, ale politicilor internationale si modelarea unei lumi noi ii gasesc pe oameni mai putin pregatiti, si tocmai de aceea reticenti la schimbare.
Continentul european se gaseste, de asemenea, intr-o etapa de redefinire. Daca Pacea de la Westphalia din 1648 punea bazele unei Europe a statelor, ultimele decenii au adus o constructie europeana care incearca sa transforme radical continentul nostru, luptand cu riscurile nationalismului steril, izolationismului si extremismului, care genereaza adesea tensiuni sociale sau politice. Noua Europa, ca ansamblu, doreste a se defini mai putin in termeni de geografie si trib si mai mult prin notiuni precum libertate, diversitate, toleranta.
Angajata in doua procese istorice continentale importante - integrarea europeana si euro-atlantica - Romania a intrat in secolul XXI decisa sa imbratiseze valorile unei Europe care incearca sa se armonizeze politic, economic si social. Jean Monnet, unul dintre arhitectii Europei de astazi, spunea ca daca ar fi sa construiasca Europa din nou, ar incepe cu elementele culturale, si nu cu economia. Mesajul pe care Jean Monnet dorea sa-l transmita prin aceste cuvinte este acela pentru o Europa legata in profunzime, la un alt nivel decat acela tehnic, al practicilor si masurilor economice. Departe de a fi o constructie perfecta, Europa actuala reprezinta un cadru bine conturat ce poate fi aprofundat si intarit, potentat prin contributia fiecarui membru al familiei, deja confirmat sau aspirant.
Invitarea Romaniei pentru aderarea la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord si fixarea datei de 1 ianuarie 2007 pentru integrarea in Uniunea Europeana, reprezinta doua importante succese care deschid o alta perspectiva in abordarea relatiilor externe ale Romaniei si in impartasirea de catre spatiul romanesc a valorilor europene si euro-atlantice.
Initiativa de a crea, in Romania, Biroul Reprezentantului Special al Guvernului reprezinta o dovada a castigarii unei maturitati remarcabile, abandonarea solutiilor pripite cu efect de mica intensitate si pe termen scurt in favoarea unei viziuni politice care anticipeaza miscarile europene viitoare.
Romania nu poate sa se comporte ca un simplu stat aspirant, ci trebuie sa-si asume initiative curajoase, in conditiile noului statut castigat la Praga si Copenhaga. Faptul ca forurile executive au demarat un proiect de tipul Biroului Reprezentantului Special al Guvernului reprezinta o certificare a Romaniei ca parte a constructiei Europei mileniului al III -lea.
De ce consideram ca Biroul Reprezentantului Special al Guvernului este o institutie a secolului XXI, o constructie inspirata pe care Romania o ofera Europei ?
In primul rand, conceptul de la care se pleaca este unul deosebit de generos : el cuprinde notiuni precum integrare, cooperare si dezvoltare durabila, denota o abordare holistica, o intelegere a chestiunilor actuale, o perspectiva interdisciplinara, pe termen lung, focalizata pe esenta constructiei europene a secolului in care tocmai am intrat.
In al doilea rand, Casa Regala este parte substantiala a acestui proiect. In conditiile redefinirii continentului european, Republica si Familia Regala romana trebuie sa depaseasca momentul incompatibilitatii care a caracterizat relatia dintre ele si sa arate ca nu este vorba de solutii alternative, ci de un efort conjugat, de stimulare si coparticipare. In acest sens, Biroul Reprezentantului Special este o dovada de clarviziune, adaptabilitate, deschidere si stabilitate politica. Romania este o republica, iar invitarea Familiei Regale intr-un atare proiect denota stabilitate politica.
Aparitia Biroului Reprezentantului Special nu este intamplatoare, intrucat institutia regala in Romania nu este un experiment importat acum 137 de ani. Avem o traditie a ideii monarhice, legata de suveranitatea spatiului politico-istoric romanesc. Problema majora a acestui filon monarhic a fost insa fragmentarea, intarzierea, eclipsarea sau exilarea sa de-a lungul duratei istorice, de alternative impuse din exterior, determinate de contextul geopolitic care fixa spatiul romanesc pe diferite orbite institutionale.
Pe tot parcursul Evului Mediu romanesc, personajele monarhice au fost in mijlocul realitatilor regionale sau europene. Au intretinut aliante, corespondente prolifice cu celelalte familii regale, intr-un efort comun pro-european in ceea ce Oscar Halecki a numit ,,anticruciada Islamului'' (Ofensiva otomana in Europa dupa 1370). Mihai Viteazul avea o corespondenta sustinuta cu Spania si cu Venetia, la fel cum Stefan cel Mare era intim legat de republicile italiene, Polonia sau Rusia. Dimitrie Cantemir a incununat, intr-un efort luminat, framantarile catorva generatii de carturari, vorbind despre Europa in toate scrierile sale, intr-o incercare de racordare la spatiul european.
Traditia monarhica nu a beneficiat insa de o sedentarizare institutionala propice, fiind dislocata de surogate institutionale impuse de Imperiul Otoman (Fanarul) sau aranjamentele Rusiei impuse prin Regulamentele Organice, o operatie estetica brutala asupra unui spatiu care nu se putea regasi, prins intr-o zona de evolutii geostrategice masive in zona (Rusia versus Imperiul Otoman, propensiunea spre est a Imperiului Austro - Ungar, etc).
Anii post-pasoptisti reclamau o solutionare a problemei nationale romanesti, in necesitatea permanenta a raportarii la marile figuri de monarhi romani. Momentul 1866 a insemnat preluarea rolului de catre Casa Regala a Romaniei, fondata de un principe strain, care aducea conexiune europeana prin familie, autoritate, prestigiu, neutralitate, respect si " profesionalism regal " (Carol I este primul sef de stat roman legat de ideea moderna de profesionalism al sefului statului, adica stiinta de a se exercita ca sef de stat). Deceniile urmatoare au insemnat recastigarea independentei, reunificarea Romaniei Mari, o noua Constitutie si un proces accentuat al modernizarii tarii noastre.
Monolitizarea societatii dupa 1945, impusa de comunism, a echivalat cu exilarea nu doar a membrilor Familiei Regale, dar si a unei traditii istorice regasite. Comunismul a exilat istoria, propunand si injectand un istorism artificializat si fabricat, in care Casei Regale i s-a refuzat rolul de continuator al traditiei ; acest rol a fost preluat de un lider si de partidul comunist, care s-au situat in frunte, ca urmasi autolegitimizati ai destinului istoric romanesc. In acesti ani, traditia despre care vorbim a trecut printr-o perioada de gol negru. Regasirea si recuperarea exilului - in general - inseamna reinodarea unei consecvente contestate si defavorizate.
Unul din rezultatele acestei reveniri, Biroul Reprezentantului Special al Guvernului, este o reusita pentru ca reprezinta, in esenta, o reactivare a sustinerii si promovarii interesului national romanesc, printr-un mod institutionalizat, perfect racordat la ordinea zilei. La inceput de mileniu III, interesul national inseamna nu doar autoconservare, cultura, limba sau securitate nationala, ci si bunastare economica, stabilitate politica si prestigiu. In actiunile sale, Biroul Reprezentantului Special al Guvernului abordeaza o atitudine in care prestigiul se identifica a fi o componenta importanta. Sustinand valorile romanesti, subliniind faptul ca ''suntem europeni'' si nu ca ''vrem sa intram in Europa'', incercand sa identifice modalitatile de promovare a valorilor autohtone in spatiul european, Biroul indeplineste o functie complexa.
Eforturile Biroului Reprezentantului Special al Guvernului se inscriu directiei trasate de dictonul - ''esse est percipi'' (''a fi inseamna a fi recunoscut'') - intr-o Europa in care lipsa de comunicare si de evaluare exacta pare a fi una dintre principalele probleme. America a existat timp de secole, a dezvoltat civilizatii infloritoare, fara ca Europa sa cunoasca macar existenta geografica a acestui continent. A fi inseamna a fi recunoscut. In mod similar, Romania este un stat european care lupta sa recupereze decalajul determinat de izolarea comunista.
Efortul nostru este unul de reprezentare si de promovare. Nu numai ca avem o imagine proasta in unele locuri din Europa dar, in cele mai multe, ea aproape lipseste. Recunoasterea si prestigiul sunt componente ale interesului national, pe care Biroul Reprezentantului Special al Guvernului se concentreaza in demersurile sale. Ele nu reprezinta insa singura utilitate pe care aceasta noua institutie o are.
Biroul Reprezentantului Special este prezent atat in tara cat si in strainatate cu un mesaj de cooperare si dezvoltare durabila a unor relatii intre diferitele regiuni ale Europei si ale lumii. Principalele paliere pe care se misca actiunea Biroului sunt - cel politic, ( la nivel central dar si al autoritatilor locale ), cel economic, investitional si financiar, cel cultural, educational, cel al integrarii europene si euroatlantice si cel legat de mediu. Reprezentantul Special incearca sa puna impreuna elemente ale regiunilor tarii noastre cu spatii europene echivalente si certifica faptul ca Europa de maine este una a regiunilor ( locurile in care se va dezvolta substanta stabilitatii si a perenitatii).
Actiunile BRSG vor depasi granitele Europei, si aceasta nu doar pentru tintele NATO. Principalul resort al acestui demers este unul identitar, intrucat stabilirea identitatii este structural legat de alteritate. Recladirea identitatii inseamna nu doar perceptia de sine sau imaginea celuilalt, ci si o buna cunoastere a realitatii din lumea celuilalt. Jean Baptiste Duroselle, unul dintre cele mai mari nume care a scris vreodata despre Europa, arata ca decalajul Vest-Est se datoreaza, intre altele, deschiderii Occidentului fata de restul lumii, principalul atu pentru o definire de sine lucida.
Pe de alta parte, in ultimii cincizeci de ani, romanii, la fel ca toti est-europenii, au simtit mai puternic identitatea lor europeana decat vesticii, intrucat in unele momente ale istoriei, s-au agatat de ea pentru a supravietui si a lupta pentru libertate. Noile forte care se adauga constructiei europene inseamna un aport pe termen lung, in ciuda unor necesitati imediate de redistribuire a bunastarii pe un spatiu mai extins. Europenii secolului XXI, care inteleg utilitatea proiectului continental, trebuie sa-si depaseasca frustrarile si sa realizeze ca loialitatea lor se va indrepta, pe viitor, atat catre pamantul stramosilor lor si valorile nepretuite ale acestuia, cat si catre Noua Europa.
Produsul institutional numit Biroul Reprezentantului Special are toate coordonatele necesare pentru a participa la constructia Europei de maine: imaginatie, creativitate, responsabilitate, o atitudine bazata pe implicare personala, optimism, hotarare si perseverenta si in plus, simbolul numit "familie". O Familie istorica, detasata de interese politice, care participa la ridicarea unei Europe Noi, la consolidarea familiei europene.
Dupa primele luni de angajamente publice, se pot distinge urmatoarele atu-uri ale pozitiei oficiale de Reprezentant Special:
- imaginea de ,, detasare de politic '' pe care o are AS Principele Radu;
- singura voce institutionalizata care se bazeaza pe o perspectiva istorica de 138 de ani;
- efectul subliminal pe care il produce reprezentantul unei case regale prin ideea de ritual, respect suplimentar, deschidere mai generoasa, reactia pozitiva a partenerului de dialog;
- structura de reprezentare ce acopera simultan interiorul si exteriorul tarii si atinge in ambele planuri aspecte economice, de integrare, politice, de aparare, culturale, educationale, de mediu inconjurator;
- singura institutie de acest fel din tarile candidate la UE si NATO;
- singura structura oficiala de reprezentare a Romaniei intrinsec legata, familial si cultural - identitar, de aproape toate tarile Europei si de jumatate din sefii de stat ai Uniunii;
- transmite mesajul ,,suntem europeni, suntem civilizati'' si nu ,,ne-am dori sa intram in Europa, in lumea civilizata'' - o atitudine ce slujeste interesului national, pe linia prestigiului;
- cunoasterea foarte buna a limbilor de comunicare europene;
- transmiterea precisa a mesajelor;
- spontaneitate si implicare personala totala;
- atragerea naturala a interesului mass-media;
- abordare holistica in plan intern si extern: politic/administrativ, economic, cultural, aparare, invatamant, mass - media.
In conditiile in care statele, institutiile politice, formele de guvernamant, vor arata altfel peste cativa ani intr-o Europa unita, un membru al Familiei Regale poate constitui, pentru Romania, o punte de legatura intre regiunile batranului continent, reprezentand un element ce transcede transformarile politice sau ciclurile electorale, se adapteaza si participa cu tot ceea ce are mai de calitate la un efort ce nu are precedent in istoria Europei.

